„Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port”, a declarat primarul Cristian Popescu Piedone, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare, potrivit Antena3.ro.
„Este crucea pe care Dumneu mi-a dat să o port. Astăzi, prin condamnarea mea, m-aş putea jertfi. Dacă aş putea să înviu cele 64 de victime, nu aş ezita. Sunt alţii care stau ascunşi în spatele paravanelor. Mă duc cu demnitate, onoare şi respect, dacă justiţia a considerat asta.
Trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai târziu, desecretizare şi multe alte lucruri vor ieşi la iveală. Voi continua să lupt în continuare.
Sunt vinovaţi şi nu sunt eu care să spun cine, dar Cristian Popescu Piedone, astăzi, cu patru ani condamnare cu executare, vă spune încă o dată, domnilor: Aş fi lăsat capul în jos. Nu. Îl ţin şi mai sus.
Familia mea îmi dă putere. Ei ştiu şi nu ştiu doar ei. Sunt cei care mi-au spus că nu criminal de serviciu. Avem nevoie de un brand, de ceva să dea breaking news la voi. Piedone astăzi este pentru o dezvoltare a României, să dea Dumnezeu, dar România nu se dezvoltă aşa.
(…) Voi pleca singur, nu am nevoie să plec însoțit. Închisoarea e pentru oameni, chiar dacă merg nevinovați. În clipa asta merg spre penitenciarul Rahova”, a spus Piedone.