Pintea, despre Colectiv: Spitalele nu pot fi pregătite pentru un număr atât de mare de victime

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, vineri, la Digi 24, că deși s-au schimbat multe în sistemul medical, după tragedia de la Colectiv, spitalele nu pot fi pregătite pentru un număr atât de mare de victime.

„Bineînțeles că sunt mai pregătite și sunt lucruri certe care s-au întâmplat. Din păcate nu pot fi pregătite pentru un număr atât de mare de victime și cred că nicio țară din Europa nu poate fi pregătită pentru un număr atât de mare de victime. Dar s-au făcut pași foarte importanți, pe care putem să-i demonstrăm, există. Inclusiv procesul de îngrijire s-a îmbunătățit calitativ, pentru că medicii și personalul medical au fost la specializări în străinătate, în Franța, și încă mai merg. S-au făcut pași importanți”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Sorina Pintea.

Sorina  Pintea a afirmat că centrele de mari arși au fost dotate cu aparatură medicală, iar în prezent sunt mai multe paturi pentru victimele incendiilor.

„Centrele pentru mari arși au fost dotate cu aparatură medicală printr-un program al Guvernului României și Banca Mondială, aparatură care a ajuns la aceste spitale, în Timișoara, în Iași, la Grigore Alexandrescu, la Bagdasar Arseni, la Spitalul de Arși din București. Apoi, avem paturi pentru tratamentul marilor arși : cinci la Timișoara, cinci la Iași, 13 la București – pentru adulți și 10 la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a mai spus Pintea.

În prezent există 23 de paturi pentru mari arși adulți și 10 pentru copii. În 2015, a mai spus ministrul, erau doar 10 paturi pentru adulți și 10 pentru copii.

În 30 octombrie 2019 se împlinesc 4 ani de la tragedia din clubul Colectiv.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare