„În aceste ultime două săptămâni am văzut multe persoane îmbufnate, morocănoase, nemulțumite că oamenii trăiesc altfel decât ar trebui spiritul Sărbătorilor de Crăciun: că uită de subiectul sărbătorilor, care este Nașterea Domnului, că aleargă după cadouri și chilipiruri, umflând conturile comercianților, că se îmbuibă în loc să postească și să se roage, că își pierd vremea prin târguri luminate și colorate pe bani prea mulți de la buget etc. Nu sunt persoane rău-intenționate, dar aceste îmbufnări morocănoase nu fac altceva decât să se înscrie în corul celor care vor ca totul să se anuleze, ca nu cumva omul nou să fie deturnat de la progres și de la magia științei”, scrie, pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea.
„În plus, omul riscă să uite semnificația religioasă și, mai ales, istorică a Crăciunului.
Iubesc Crăciunul pentru entuziasmul de a trăi, pentru felul magic și copilăresc de a fi, pentru colinde, pentru că oamenii se străduiesc să fie mai buni, chiar și sub forma obiceiul de a face daruri, de care profită comercianții. Cred că este mai onest să cauți să faci beneficii din acest obicei, adică din entuziasmul așteptării Nașterii Domnului, decât să faci continente de bani din frica și nenorocirea altora, din crize, pandemii, boli și războaie mai mult sau mai puțin inventate.
Când cântăm colinde despre vestea venirii pe Pământ a Domnului, despre victoria luminii, despre steaua care strălucește și lumii vestește, cântăm și sperăm la propria (re)naștere, la ieșirea noastră din groapa emoțională.
Apropo, Crăciunul este și aspru, pentru că te provoacă, te obligă chiar la introspecție. Ce ai făcut cu viața ta? Ai fost bun? Ai oferit mai mult decât ai primit, ca să fii binecuvântat, așa cum spunea Sfântul Pavel? Ai încercat măcar să fii cea mai bună variantă a ta? Te-ai uitat sincer în oglindă fără să ai pornirea de a o sparge?
De unde și colindul “de Crăciun fii mai bun”. Nu e despre a fi bun doar o lună pe an, iar în restul anului să fii cum ai chef, ci despre a fi mai bun și mai onest cu tine pentru a te schimba la anul. Structural, iar nu la suprafață sau conjunctural.
Dar mai e ceva concret, istoric de spus.
Crăciunul a fost, pe vremea comuniștilor, evadarea din chingile totalitare. Oficial, luna cadourilor preceda celebrarea anului nou. Neoficial, toată lumea pregătea și celebra Crăciunul prin toate obiceiurile vechi de când lumea pe care le lega de Crăciun. Era un manifest de credință, libertate și protest contra acelei tiranii.
Azi, când tradițiile străvechi și creștinismul sunt supuse unui neîntrerupt tir al anulării, Crăciunul redevine un portal al evadării din totalitarism.
Plandemia nu a reușit să ne anuleze bucuria de a trăi, credința, libertatea și magia sărbătorilor în familie, dar cei ce urăsc Crăciunul insistă să ne dez-încânte și să ne afunde în așa-zisa lor trezire prin invențiile lor corecte politic și crizele regizate cu scopul de a ne pune în permanentă stare de sub-viețuire, ca ființe șterse, invizibile, fără scânteiere și personalitate, simplu de remodelat.
Dar, mai ales, Crăciunul este celebrarea Nașterii Domnului. Este despre noi începuturi, dar este și despre apărarea contra nimicniciei. Este despre calea de urmat pentru a evita să devenim inutili social sau figurine de plastilină în mâinile rău-intenționate ale stăpânilor păpușilor.
Treziții, corecții politic, elitele de la căpătul sforilor – toți vor să evacueze credința din om și, mai ales, creștinismul. Însă acel gol creat prin evacuare nu se umple cu ateism (care, oricum, este urât, este cenușiu, este patetic), ci cu superstiții de înlocuire, precum covidismul, claimătciengiul, zodiacul, știința canonică sau antinatalismul (pentru care omul este virusul care infectează planeta, deci trebuie combătut și redus la stadiul de rumegător). Apostolii și sfinții sunt înlocuiții cu „eroii din linia întâi”, gretele, bilgheiții, obamele …
Ateismul și religiile de substituție nu consideră omul decât o vietate a stupului, indistinctă, un contribuabil la bunăstarea roiului (dar, mai ales, a reginei …), un luptător pentru „binele mai mare”, care vine din și pleacă înspre neant, unde nu este nimic și unde nu se regăsește cu nimeni, deci piere.
Credințele vechi și, mai ales, creștinismul văd în om un suflet nepieritor, a cărei scânteiere divină este vizibilă și aici, în viața pe Pământ, dar și în neantul etern.
Colindatul copiilor de Crăciun este despre bucuria și rostul vieții, despre libertate și despre scânteia divină din noi. Se văd pe obrajii roșii ai colindătorilor și în sclipirile din ochi.
Așa că, fraților, vă urez: (i) să fim onești și (ii) să fim mai buni, că avem nevoie de noi”, scrie Piperea.
