Sistemul informatic MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viaţă al unui proiect – definirea apelului, elaborarea şi depunerea proiectului (cererii de finanţare), evaluarea, contractarea, achiziţiile, implementarea şi monitorizarea, prin module dedicate.
În această perioadă este în curs de finalizare dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, sistemul unic de management al informaţiei privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027.
Sfarsitul primului paragraf
Conform calendarului operaţionalizării noului MySMIS, începând cu data de 16 mai proiecte aferente perioadei de programare 2021 – 2027 vor putea fi depuse într-o variantă optimizată a aplicaţiei.
„Dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021 este unul dintre elementele – cheie în absorbţia celor 46 de miliarde de euro din Politica de Coeziune 2021-2027, pentru că ea răspunde acelei cerinţe de digitalizare care facilitează accesul la finanţare pentru beneficiari. Totodată, eficientizează activităţile Autorităţilor de Management, de la definirea apelului şi până la implementarea proiectului. Anul acesta avem 534 de apeluri, aşteptate cu mare interes de către beneficiari, iar măsurile de debirocratizare şi de simplificare vor face ca rezultatele să se vadă mai curând în economie şi în viaţa comunităţilor. Mai mult, nu vom mai trenuma că vom avea probleme cu absorbţia. Încă de anul trecut, am adoptat noi reguli pentru descentralizare şi debirocratizare în absorbţia fondurilor, iar noul MySMIS, optimizat conform calendarului stabilit, este o completare firească a acestor măsuri”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Dezvoltarea sistemului informatic pentru atragerea fondurilor
Aplicaţia MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viaţă al unui proiect – definirea apelului, elaborarea şi depunerea proiectului (cererii de finanţare), evaluarea, contractarea, achiziţiile, implementarea şi monitorizarea, prin module dedicate. Între modulele aplicaţiei există o interdependenţă, astfel încât informaţiile pot fi, pe de o parte, asociate codului unic al proiectului, şi pe de altă parte, agregate la diferite niveluri ale programului operaţional.
Modulul Apeluri este utilizat în etapa de lansare şi validare a apelurilor de proiecte şi permite autorităţilor cu atribuţii în gestionarea programelor să parametrizeze atributele necesare editării cererilor de finanţare în conformitate cu specificaţiile din ghidul solicitantului. Parametrii stabiliţi în acest modul, de exemplu tipul categorii de cheltuieli, indicatori (de realizare şi de rezultat), sunt cei din care potenţialii beneficiari vor selecta în elaborarea cererii de finanţare pentru proiectele depuse pe acel apel. Noile funcţionalităţi aferente acestui modul vor fi testate în cursul acestei luni şi vor putea fi utilizate începând din luna aprilie.
Modulul Cereri de finanţare asigură introducerea de către beneficiari a informaţiilor necesare pentru completarea cererii. Modulul este utilizat pentru introducerea de informaţii structurate şi ataşarea de documente justificative în secţiuni definite în vederea elaborării şi transmiterii cererii de finanţare. Noile funcţionalităţi aferente acestui modul vor fi testate în cursul lunii aprilie şi vor putea fi utilizate începând din a doua jumătate a lunii mai.
Operaţionalizarea MySMIS, reglementată de Guvern la finalul anului trecut
Cadrul instituţional pentru dezvoltarea şi funcţionarea sistemului unic de management al informaţiei privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 a fost adoptat de Guvern prin OUG nr. 172. Actul normativ prevede că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va asigura dezvoltarea aplicaţiilor, administrarea tehnică a acestora şi a sistemului informatic MySMIS2021/ SMIS2021+, în timp ce MIPE va asigura administrarea operaţională.
Sistemul va îndeplini toate cerinţele de securitate, integritate şi confidenţialitate cu privire la schimbul electronic de date între autorităţile responsabile de programe şi beneficiar şi pe cele de asigurare a disponibilităţii şi funcţionării în timpul şi în afara programului de lucru standard, cu excepţia perioadelor de întreţinere tehnică.
În acest moment, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are în consultare un proiect de ordonanţă de urgenţă menit să răspundă nevoii de simplificare şi de abordare unitară în procesul de implementare a Politicii de coeziune 2021-2027, care cuprinde un număr dublu de programe şi introduce în sistemul de management şi control, atât autorităţi din cadrul administraţiei publice centrale, precum şi, urmare a procesului de descentralizare, autorităţi de management instituite în cadrul agenţiilor de dezvoltare regională care gestionează programele regionale.
Sistemul informatic MySMIS va fi construit în conformitate cu regulile de transparentizare şi acces facil la fonduri.
46 de miliarde de euro pentru investiţii strategice
În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat şi a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiţii strategice în spitale mai sigure, reţele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare şi sprijin pentru mediul de afaceri.
Toate investiţiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor şi a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor şi nevoilor, inclusiv la nivel microregional, şi cuprind domenii precum ocupărea forţei de muncă, infrastructură, educaţie, locuinţe, sănătate, servicii sociale şi pentru îngrijire de lungă durată.