PMP cere „capul” lui Siegfried Mureşan din Parlamentul European

Partidul Mişcarea Populară îi cere demisia lui Siegfried Mureşan din Parlamentul European, argumentând că acesta şi-ar fi negociat un loc pe viitoarele liste cu liberalii.

„Suntem informaţi că tânărul europarlamentar Siegfried Mureşan şi-a încheiat negocierile şi a optat pentru Partidul Naţional Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Având în vedere principiile morale înalte afişate până acum în spaţiul public şi în relaţiile din interiorul PMP de europarlamentarul Siegfried Mureşan, îi cerem ferm să demisioneze şi din Parlamentul European, pentru ca partidul să îşi poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014.”, anunţă PMP într-un comunicat.

Conducerea PMP argumentează această solicitate pentru ca formaţiunea să îşi poată menţine reprezentarea în Parlamentul European.

„Avem speranţa că Siegfried Mureşan nu se va compromite, continuând să ocupe un loc care a fost câştigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-şi eticheta de traseist”, mai spus comunicatul PMP.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare