PNL a depus candidaturile la Gorj: Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, candidatul liberalilor pentru funcţia de şef al CJ

Liberalii au depus, luni, lista de candidaturi pentru Consiliul Local Târgu Jiu, Consiliul Judeţean (CJ) Gorj, dar şi pentru funcţiile de primar al municipiului, respectiv preşedinte al CJ.

Candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu este Iulian Popescu, fost prefect al judeţului Gorj.

„Astăzi am depus candidaturile pentru Primăria Municipiului Târgu Jiu şi pentru Consiliul Local, este un pas important în deschiderea oraşului, deschidere completă pe care o vom face în data de 9 iunie, vă garantez că vom deschide oraşul pentru investitori, pentru investiţii, pentru locuri de muncă bine plătite. Vom deschide oraşul pentru turişti, vom deschide primăria pentru cetăţeni şi pentru problemele cetăţenilor. Avem nevoie de investiţii şi de susţinerea CJ şi, împreună cu domnul senator Ion Iordache, am încredere că putem face o echipă minunată, astfel încât în municipiul Târgu Jiu şi în judeţul Gorj să avem o perioadă următoare de prosperitate economică şi socială aşa cum nu a fost înregistrată până acum în comunitatea noastră”, a declarat Iulian Popescu după depunerea candidaturii la Biroul Electoral Municipal.

Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, candidatul liberalilor pentru funcţia de şef al CJ, a precizat că proiectele sale vizează „toate domeniile, de la dezvoltare economică la sănătate, învăţământ, cultură, sport, mediu economic, turism”.

„Am depus candidaturile pentru CJ, pentru preşedinte de CJ, pentru Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Local Târgu Jiu. Suntem pregătiţi să oferim perspectivele pe care şi le doresc gorjenii, avem echipe foarte bune pentru fiecare comunitate în parte, avem echipă foarte bună pentru Târgu Jiu, pentru CJ, cu oameni profesionişti, oameni care au avut succes în activităţile pe care le-au desfăşurat până acum, avem proiect de municipiu, proiect de judeţ (…) Suntem determinaţi, motivaţi şi hotărâţi să facem schimbarea de care are nevoie judeţul nostru de 34 de ani”, a spus Iordache.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare