PNL a depus lista pentru europarlamentare la BEC. Orban: Am bătut PSD-ul în strângerea de semnături

Partidul Național Liberal a depus astăzi lista de candidați la alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în data de 26 mai. Ludovic Orban spune că 1,4 milioane de cetățeni au semnat pentru susținerea listei de candidați, mai mulți decât cei care au semnat pentru PSD.

„PNL astăzi, este partidul care se bucură de cea mai mare  încredere, iar acest lucru l-am demonstrat prin numărul de semnături pe care le-am depus în susținerea listei, clasând Partidul Național Liberal pe primul loc ca și susținere a listei de candidați. Am bătut PSD-ul în strângerea de semnături și de asemenea, pe 26 mai vom bate PSD în alegerile pentru Parlamentul European.

Îi chem pe toți românii să vină la vot, să își exprime opțiunea politică, să folosească această ocazie pentru a vota Partidul Național Liberal, pentru că votul pentru Partidul Național Liberal are valoarea unui vot pentru o adevărată moțiune de cenzură împotriva actualei guvernări.

Îi chem pe români, prin votul pe care și-l vor exprima, să elibereze România de tentaculele caracatiței condusă de infractori, de hoți și de habarniști care și-au bătut joc de România în ultimii 2 ani și jumătate”, a decarat Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare