PNL anunţă sesiune extraordinară la Camerei Deputaţilor

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, luni, că liberalii au strâns  numărul de semnături necesar pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în perioada 26 august-30 august.

„PNL a obţinut stângerea numărului de semnături, astfel încât în perioada 26 august-30 august să se desfăşoare o sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor. Noi am solicitat majorităţii parlamentare organizarea acestei sesiuni şi răspunsul a fost evident nimic sau zero, aşa cum ne-a obişnuit. Ca atare minimum 115 deputaţi până în momentul de faţă au semnat pentru o sesiune extraordinară cu o ordine de zi care să clarifice câteva probleme acute ănaintea sesiunii ordinare care va începe la 1 septemrbie”, a declarat Raluca Turcan, la finalul Biroului Executiv al PNL.

Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare  se regăsesc puncte precum abrogarea Legii recursului compensatoriu, dar şi OUG 114 şi OUG 51.

„Ne referim la respingerea unei legi privind amnistia şi graţierea care este îngropată în Comisia juridică, OUG 114 care a generat creşteri de taxe şi tarife pentru populaţie blocând creditarea şi alungând investitorii, OUG 51 legată exact de transportul public pentru persoane şi elevii navetişri şi nu în ultimul rând aprobarea legii de abrogare a legii recursului compensatoriu, lege care a pus în libertate 19.000 de infractori periculoşi care pun în pericol siguranţa românilor”, a adăugat Turcan.

Potrivit Regulamentului, „Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare