PNL Bârlad: Nelu Tătaru, groparul liberalismului Vasluian

PNL Bârlad a transmis printr-un comunicat de presă că Nelu Tătaru este „groparul liberalismului Vasluian” și „calcă în picioare statutul”.

„STATUTUL şi legile interne ale PNL au fost încălcate, cu bună ştiinţă, doar pentru ambiţia celui care, vremelnic, se află la cârma organizaţiei judeţene.

Domnul Tătaru s-a întrecut pe sine însuşi, asta după ce printr-o semnătură abuzivă şi ilegală a anulat alegerile legale şi statutare din data de 16.06.2021 ale Organizaţiei PNL Bârlad.

Astăzi (n.red – marți), a reuşit să înscăuneze în funcţia de „preşedinte” al PNL Bârlad în şedinţa convocată nelegal, un om care nu are nici măcar calitatea de membru, în persoana numitului Georgică Vulpe.

În data de 11.12.2020, acesta şi-a depus demisia din partid, înregistrată sub nr. 193/11.12.2020. Această demisie a fost postată şi promovată pe toate reţelele de socializare, inclusiv în presă.

Ceea ce nu ştie domnul Tătaru (deşi este preşedinte) şi armata de strânsură din alte partide, conform art. 33, pct. 2 din STATUT „persoana care a demisionat poate face cerere de reînscriere în Partidul Naţional Liberal, după trecerea unei perioade de minimum un an de la demisia sa”, spune organizația.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare