PNL București: Invităm toate forțele politice, primarul Capitalei și reprezentanții Guvernului la o consultare publică pe tema Centurii Capitalei

PNL București invită toate forțele politice, societatea civilă, primarul Capitalei, reprezentanții Guvernului și pe comisarul european Corina Crețu la o consultare publică pe tema Centurii Capitalei, anunță aceștia printr-un comunicat.

În contradicție cu campania Primarului general: Bucureștiul pomenilor, prin intermediul căreia, cu tot felul de soluții și pseudo-soluții, încearcă să cumpere bunăvoința bucureștenilor, cu tot felul de vouchere, de cadouri, de spectacole, cu tot felul de idei care mai de care mai populiste, PNL București vine cu un proiect foarte serios, cu 7 priorități majore care să ajute cu adevărat la Deblocarea Bucureștiului.

  • Aceste priorități sunt: finalizarea Centurii care cade în sarcina Executivului și trebuie pusă mai multă presiune pe Guvern să ia în serios acest proiect; finalizarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei, care pare deja o poveste fără sfârșit; a treia prioritate este finalizarea lucrărilor de infrastructură: inelul principal, inelul median, dar și acele lucrări tergiversate, dar care sunt absolut necesare, precum: Pasajul Ciurel, Prelungirea Ghencea, Prelungirea Fabrica de Glucoză.

A patra prioritate este finalizarea proiectului de management al traficului și extinderea sistemului de semaforizare inteligentă la toate intersecțiile din București. A cincea: modernizarea RATB (STB). Sigur că s-a făcut un pas, dar nu este suficient. Avem nevoie de tramvaie noi,  de mijloace de transport ecologice.

Avem nevoie ca RATB (STB) să aibă la dispoziție mijloace de transport cu adevărat moderne și atractive pentru bucureșteni. A șasea  prioritate este construirea de parcări gratuite la intrarea în oraș. Și, nu în ultimul rând, încurajarea transportului alternativ în București, prin construirea de piste de biciclete, care să își dovedească utilitatea, fără să încurce traficul. În acest fel vom reduce poluarea, vom promova sănătatea și vom decongestiona traficul”, a declarat Cristian Bușoi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare