PNL va contesta la Curtea Constituțională înființarea Comisiei speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.
Acestă structură dublează în mod nepermis atribuțiile comisiilor permanente din Camera Deputaților și Senat, reprezentând doar un paravan pentru obsesia bolnavă a liderilor PSD-ALDE de a decapita serviciile de informații și de a acapara statul de către persoane cu comportament interlop, a precizat miercuri liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.
„În mod concret, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor să pună mâna și pe serviciile de informații din România! „Propunerea de înființare a acestei comisii speciale nu reprezintă altceva decât dorința de duce la îndeplinire un plan amplu de capturare a absolut tuturor instituțiilor, și nu de a aduce o modernizare necesară legislației. (…)
Au încercat cu SPP atât de brutal încât a fost declarată neconstituțională procedura. Acum merg pe schema binecunoscută: modifică legea pentru a schimba conducerea. O fac în momentul de față cu Consiliul Concurentei, au făcut-o cu legea Curții de Conturi, a ANCOM, a TVR. Au încercat și cu Parchetul General și cu DNA. Încă nu le-a reușit” a afirmat Turcan într-o postare pe Facebook.
Senatorii şi deputaţii au dat undă verde, tot miercuri, în şedinţă comună, constituirii comisiei speciale comune pentru elaborarea codului administrativ.
Au votat „pentru” 210 de parlamentari, iar 90 „împotrivă”.
Comisia va avea ca obiective analiza cadrului normativ actual, elaborarea unor proiecte, precum şi centralizarea şi examinarea iniţiativelor legislative care vizează acest domeniu. Aceasta poate avea şi rol de iniţiator al propunerilor legislative.
Parlamentarii opoziţiei au criticat în plenul Camerelor reunite înfiinţarea acestei comisii.