PNL a depus moțiunea simplă împotriva ministrului Educației

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat miercuri că liberalii au depus la Camera Deputaților o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Valentin Popa.

„Într-o Românie acaparată de dezbaterea între două lumi paralele, cei pro justiție corectă și egală pentru fiecare cetățean și cei pentru o justiție a potentaților, problemele în România se agravează. Există un ministru care sacrifică pe altarul ordinelor politice soarta copiilor noștri. PNL depune astăzi moțiunea simplă pe educație, semnal clar că lista miniștrilor care dăunează României și care trebuie să plece din cabinet trebuie completată cu Valentin Popa, ministrul care închide școli în anul Centenarului marii Uniri, abandonează copii în sărăcie și analfabetism, condamnă dascăli la umilință”, a anunțat Raluca Turcan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare