PNL Gorj: Am început constituirea grupului de lucru pentru CEO Oltenia

PNL Gorj anunță că a început constituirea grupului de lucru pentru CEO Oltenia.
”GRUP DE LUCRU CE OLTENIA
Așa cum am promis săptămâna trecută, am început constituirea grupului de lucru pentru CEO. Scopul este să identificăm soluțiile și să colectăm toate datele pentru planul de restructurare și calendarul de implementare a măsurilor. Prima ședință de lucru va avea loc săptămâna viitoare. Cei care doresc să contribuie cu soluții sunt rugați să ne scrie la office.cabinet@energie.gov.ro.
Așa cum am spus la Rovinari, sunt dispus să fac, împreună cu echipa Ministerului Energiei, tot ceea ce este omenește posibil pentru a susține continuitatea și dezvoltarea activității CEO.
Nu e nevoie doar de un pansament, e nevoie de reinventarea acestei companii de tradiție. Am văzut la fața locului condițiile de lucru, dar și potențialul CEO: profesioniști adevărați, oameni muncitori, cu dragoste de România. Politica nu are ce căuta în acest proiect. E nevoie de toată lumea pentru a reuși împreună.
Totodată, am început să lucrăm la un set de soluții pentru deblocarea investițiilor în hidrocentrale (unele aflate de peste cinci ani la peste 90% grad de finalizare), împreună cu experți juriști. Avem toată disponibilitatea de a respecta standardele reale de mediu, fără a pune în pericol securitatea energetică a României. Aceasta este nenegociabilă”, a scris PNL Gorj pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare