Delegații adunați la Congresul PPE au votat în unanimitate Manifestul electoral al partidului. Documentul care a generat opoziția Austriei a fost adoptat la insistențele PNL în forma sa inițială. Manifestul conține angajamentul popularilor europeni de a susține aderarea rapidă a României și Bulgariei la spațiul Schengen.
„O victorie pentru România, la Congresul PPE: manifestul electoral al Partidului Popular European, care cere aderarea cât mai curând posibil a României la Spațiul Schengen, a fost adoptat în unanimitate. Austria nu a mai votat împotrivă. De la București, astăzi, s-a auzit clar și răspicat în întreaga Europă: România trebuie să intre cu drepturi depline în Spațiul Schengen”, a transmis Nicolae Ciucă.
Sprijinul PPE pentru aderarea României și Bulgariei a fost reafirmat și de liderul popularilor europeni Manfred Weber. Acesta s-a declarat încrezător că Austria va putea fi convinsă să sprijine anul acesta aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Răspunzând unei întrebări în acest sens, Manfred Weber a spus: ”Categoric. România merită (aderarea – n.n.). Și Bulgaria merită. Deci, din punct de vedere la faptelor, lucrurile sunt foarte clare”.