PNL: Partidului Pro România îi este interzis să mai distribuie calendare creștin-ortodoxe cu logoul partidului în campanie

Partidul Național Liberal a sesizat Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului București și Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Buzău cu privire la încălcarea de către Partidul Pro Romania a legislației privind desfășurarea campaniei electorale la alegerile Parlamentare din anul 2020, în ceea ce privește distribuirea ca materiale de propagandă electorală a calendarelor bisericești cu logoul și denumirea PRO România, respectiv purtând mesaje cu caracter politic.

Ambele birouri electorale au stabilit că partidul Pro România a încălcat legislația electorală, folosind în campanie materiale de propagandă electorală care nu respectau prevederile din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, respectiv: „Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legiiˮ. 

Decizia Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Buzău a fost confirmată de Biroul Electoral Central în data de 29 noiembrie 2020, prin Decizia nr. 98/2020, care a stabilit în mod definitiv că Partidul Pro România a încălcat legislația care conferă exclusivitate asupra distribuirii și valorificării obiectelor de cult ortodoxe Bisericii Ortodoxe Române.

  • Biroul Electoral Central  a stabilit, astfel, că materialele distribuite de Partidul Pro România, constând în «Calendar creștin-ortodox pe anul 2021» reprezentă o modalitate disimulată de campanie prin mijloace nepermise de lege, fapt ce aduce atingere desfășurării unei campanii electorale echitabile, scopului acesteia, precum și integrității, eficacității și transparenței procedurii electorale.”

 

  • În urma deciziei BEC, partidului Pro România îi este interzis să mai distribuie materiale de propagandă electorală constând în calendare creștin-ortodoxe pe anul 2021 și este obligat să retragă din spațiul public calendarele bisericești distribuite.

Totodată, au fost sesizate organele de poliție în vederea efectuării de cercetări suplimentare și de aplicare a sancțiunilor prevăzute de lege în limitele competențelor conferite organelor de poliție.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare