PNL pierde un primar/Edilul municipiul Roman, destituit din funcție

Primarul orașului Roman, Lucian Micu (PNL), a fost destituit din funcție de prefect care a constatat, prin ordin, încetarea de drept a mandatului edilului înainte de termen. Edilul a fost declarat de ÎCCJ incompatibil, potrivit MEDIAFAX.

Prefectul George Lazăr a anunțat că a dispus măsura în cazul primarului din Roman ținând cont de o adresă a Autorității Electorale Permanente (AEP), de deciziile ANI și de mai multe sentințe ale instanței definitive referitoare la Lucian Micu.

„Avem o adresă a AEP din 28 iulie unde sunt prevăzute detalii referitoare la dreptul de a candida al cetățenilor, cât și interdicțiile de a candida”, a declarat Lazăr.

Prefectul a precizat că Lucian Micu, în perioada 2012 – 2016, când era viceprimar, a deținut și funcția reprezentant al Primăriei Roman în Consiliul de Administrație al Spitalului de Urgență Roman, aflat în subordinea municipalității și unde Primăria investește bani.

În replică, Lucian Micu a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile locale din 27 septembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare