PNL s-a reunit la Parlament pentru a stabili lista de miniștri pentru Guvernul „bis” Orban

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a scris, luni, pe Facebook, că programul de guvernare al PNL a fost actualizat, mai exact, au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate şi deja realizate şi adăugate noi măsuri pe termen scurt.

”Programul de guvernare PNL a fost actualizat. Au fost scoase o mare parte dintre angajamentele asumate şi deja realizate în trei luni de guvernare şi adăugate noi măsuri pe termen scurt.

Lista miniştrilor, la fel, este gata. Urmează să fie aprobate în această dimineaţă în Biroul Executiv de conducere al PNL şi depuse astăzi la Parlament. Este prima zi din restul zilelor necesare pentru declanşarea alegerilor anticipate”, a scris Ionel Dancă.

Liberalii se află în aceste momente într-o ședintă la Palatul Parlamentului pentru a stabili lista de miniștri, dar și programul de guvernare pentru Guvernul Orban II.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare