PNL și-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare, va fi condusă de Lucian Bode

PNL şi-a desemnat, luni, echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

Stroe a informat, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, că din echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare fac parte: secretarul general Lucian Bode (şef de campanie), prim-vicepreşedinţii Rareş Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur şi Iulian Dumitrescu, alături de Emil Boc, Vasile Blaga, Ilie Bolojan, Ion Dumitrel şi Hubert Thuma.

„Aceştia sunt cei zece membri ai echipei centrale de campanie şi vor asigura structura organizatorică şi vor întocmi planul de abordare a alegerilor europarlamentare de la anul. Secretarul executiv al acestei comisii este domnul Remus Borza”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare