PNL și USR au sesizat CCR pe proiectul de lege privind cumpărarea şi vânzarea de terenuri agricole

PNL şi USR au sesizat CCR în privinţa proiectului de lege privind cumpărarea şi vânzarea de terenuri agricole, apreciind că acesta favorizează „baronii PSD„, a declarat luni, la Parlament, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman.

„PNL a depus astăzi sesizări la Curtea Constituţională, împreună cu colegii de la USR, pe proiectul de lege privind vânzarea şi cumpărarea de terenuri agricole. Această lege este o lege cu dedicaţie specială pentru baronii PSD, marii latifundiari din zona de Sud a României. (…)Adevărul este că PSD vrea să vândă activele performante ale statului la bucată. Şi organele care se ocupă de cercetare penală să stea cu ochii în următoarea perioadă pe Horticola Bucureşti „, a susținut Roman.

El a mai declarat că PSD nu are nicio intenție să depună moțiune de cenzură până la toamnă, pentru că așteaptă ca Guvernul să se erodeze.

„Vor aștepta ca acest Guvern să se erodeze, vor aștepta probabil luna septembrie pentru a vedea reacția Guvernului, situația pensiilor, alocaților. Lor le convine această situație, știu că Guvernul este într-o situație dificilă. (…) Nu poate fi vorba despre o moțiune de cenzură în viitorul apropiat„, a mai susținut Roman.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare