PNL și USR, “la cuțite”, în teritoriu: E nociv

USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi, iar eliberarea din funcţii a celor de la USR reprezintă o gură de aer pentru multe administraţii locale, este de părere preşedinte PNL Galaţi, deputatul George Stângă, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de parlamentarul liberal, „incompetenţa” fostului prefect USR Gabriel Panaitescu a făcut ca 21 de localităţi din judeţul Galaţi afectate de inundaţiile ce au avut loc în această vară să nu primească bani din Fondul de Intervenţie pentru judeţele afectate de calamităţile naturale. El nu ar fi depus nicio solicitare pentru alocarea de fonduri, iar din acest motiv, Galaţiul nu s-a regăsit pe lista judeţelor care au primit sprijin financiar de la guvern.

‘În ciuda cererilor depuse de administraţiile locale afectate de inundaţii, habarnistul Panaitescu nu a urmat procedura şi nu a transmis solicitările către Guvern pentru alocarea de fonduri pentru refacerea drumurilor, podeţelor sau a altor obiective calamitate. Până acum, am preferat să dăm dovadă de maturitate politică şi am făcut compromisul de a nu-i trage de urechi pe cei de la USR pentru greşelile pe care le-au tot făcut, dar nu mai putem tolera incompetenţa crasă care îi caracterizează pe usr-işti, mai ales că acest fapt îi afectează direct pe gălăţeni. USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi. Singura decizie bună pentru români pe care a luat-o USR a fost să plece de la guvernare’, a declarat George Stângă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare