PNL solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale revenirea de urgență asupra poziției exprimate în fața Comisiei Europene

Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului României privesc cu maximă îngrijorare turnura neașteptată pe care a luat-o poziția oficială a României, exprimată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin vocea ministrului Florin-Ionuț Barbu, în fața forurilor europene față de propunerea de “Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind plantele obținute prin anumite noi tehnici genomice și alimentele și furajele derivate din ele, și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/62”, publicată pe data de 5 iulie 2023, se transmite într-un comunicat al PNL. 

În aceste momente în care agricultura românească și europeană au cea mai mare nevoie de tot sprijinul științei pentru a contracara efectele generate de situația climatică și geopolitică, suntem surprinși și indignați de lipsa de înțelegere a echipei tehnice a MADR a importanței unui subiect care este pe masa discuțiilor de mai bine de 15 ani și față de care, de-a lungul timpului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a poziționat întotdeauna pozitiv.

Încă din data de 25 iulie 2023, imediat după publicarea propunerii de regulament, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a exprimat oficial în Consiliul AgriFish pentru susținerea actului normativ.

Ulterior, schimbarea nejustificată a opiniei și transmiterea poziției de țară cu rezerve dovedesc o inconsecvență și faptul că se joacă o carte a intereselor mărunte ce va putea avea drept consecință stagnarea competitivității agriculturii europene și, implicit românești, față de restul statelor lumii.

Cu aceeași surprindere, am constatat că toate deciziile recente de poziționare a României față de acest subiect au fost făcute fără consultarea tuturor părților implicate în acest proces și, mai ales, cu ignorarea tuturor argumentelor științifice, legislative și comerciale ale forurilor de decizie europene.

Rezervele exprimate în pozițiile oficiale ale statului român nu au un fundament real, nu sunt justificate din punct de vedere economic și nu sunt validate științific. Mai mult decât atât, cercetările efectuate de European Food Safety Authority confirmă ca nu există nici un risc pentru sănătatea umană sau a animalelor.

Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului României susțin inovația și știința și solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale revenirea de urgență asupra poziției exprimate în fața Comisiei Europene, precum și o deplină transparență în procesul decizional.

Având în vedere calendarul legislativ european, cerem de urgență MADR revizuirea poziției României, înainte de următorul consiliul AgriFish, care va avea loc în perioada 10-11 decembrie 2023, în conformitate cu punctele de vedere exprimate de toate autoritățile implicate în procesul decizional național.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să apere interesele întregii agriculturi românești.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare