Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) garantează o guvernare pe principii liberale cel puţin opt ani de acum încolo, deoarece va aduce investiţii care vor genera o viaţă mai bună pentru români.
‘Acest program, acest plan de redresare şi rezilienţă este un plan care garantează, din punctul meu de vedere şi al guvernului pe care îl conduc, că vom avea o guvernare pe principii liberale cel puţin opt ani de zile de acum încolo. Vor fi investiţii care se vor vedea în buzunarele tuturor românilor şi românii vor aprecia acest lucru’, a precizat el în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care prezintă PNRR.
Premierul a menţionat că prin vizita sa la Bruxelles a dorit să îi asigure pe partenerii europeni de faptul că România îşi va menţine cursul asumat în ce priveşte strategia fiscal bugetară şi că ‘va elimina risipa’ banului public.
‘A fost o discuţie în spaţiul public referitoare la a doua mea vizită la Bruxelles – de ce am fost acolo? România, prin acest program, atrage 29,2 miliarde de euro în patru ani de zile pentru investiţii – un efort pentru orice ţară din lume, într-o perioadă aşa de scurtă, pentru a nu destabiliza situaţia economică. Rolul meu a fost acela de a-i asigura pe partenerii noştri, cei care au pus la cap acest plan şi care au făcut design-ul acestui plan, că România îşi va menţine cursul pe care şi l-a asumat în ce priveşte strategia fiscal bugetară în perioada următoare. România va continua să corecteze greşelile din trecut şi va elimina risipa banului public, va reforma companiile de stat, ca să nu mai fie găuri negre, şi vom face o corelaţie între performanţă şi venit în sectorul public’, a mai precizat el.
Cîţu a adăugat că reformele pe care le-a prezentat la Comisia Europeană le garantează partenerilor internaţionali că ‘România este pe drumul cel bun’.
Premierul a subliniat că PNRR nu înseamnă o reducere a veniturilor şi a pensiilor sau ‘alte scenarii apocaliptice’, ci implică o administrare eficientă a banilor puşi la dispoziţie.
‘Înseamnă că putem garanta să plătim şi pensii şi salarii mai mari, până în 2030, fără să destabilizăm situaţia financiară a României. Asta înseamnă reformă: să faci cu aceiaşi bani mai mult, înseamnă un randament mai mare şi asta vom face şi prin PNRR, şi prin ceilalţi bani din buget, şi prin fonduri europene’, a susţinut el.
Un alt obiectiv al PNRR, potrivit acestuia, este ca toate zonele ţării să beneficieze de investiţii.
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în şedinţă comună pentru prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi pentru ratificarea Tratatului EURATOM.
Sursa: PRESSONLINE