Poliţia de Frontieră anunță că peste 300.000 de persoane au intrat în țară, dintre care 10.958 de cetăţeni ucraineni, numărul lor fiind în scădere faţă de ziua precedentă.
”În data de 02.09.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 317.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 77.700 mijloace de transport”, a transmis Poliţia de Frontieră.
Pe sensul de intrare în România, au fost 120.956 de persoane, dintre care 10.958 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 5,46 % faţă de ziua precedentă).
”Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 02.09.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.178.525 cetăţeni ucraineni”, mai transmite Poliţia de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră au constatat 62 de fapte ilegale (38 de infracţiuni şi 24 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 11.900 lei.
Poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 30 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 43 de cetăţeni români din diferite motive legale