Poliţia de Frontieră: 12.037 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 9,84% faţă de ziua precedentă

Poliţia de Frontieră anunţă că aproximativ 397.300 de persoane au trecut prin punctele de frontieră sâmbătă, iar în România au intrat 12.037 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 9,84% faţă de ziua precedentă.

”În data de 03.09.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 397.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 103.800 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 154.232 de persoane, dintre care 12.037 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 9,84 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 03.09.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.190.562 cetăţeni ucraineni”, a transmis Poliţia de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au constatat 44 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 21 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 23.400 lei.

Potrivit sursei citate, nu s-a permis intrarea în ţară a 19 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi nu s-a permis ieşirea a 44 de cetăţeni români din diferite motive legale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare