Poliţia de Frontieră: 12.465 de cetăţeni ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 h

169.000 de persoane au intrat în România vineri, dintre care 12.465 de cetăţeni ucraineni, numărul acestora din urmă fiind mai mic faţă de ziua precedentă, a anunțat Poliția de Frontieră.

„În data de 12.08.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 345.900 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 83.440 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost aproximativ 169.000 de persoane, cei mai mulţi dintre ei intrând pe la frontiera cu Ungaria (aproximativ 57.000 persoane)”, a informat, sâmbătă, Poliţia de Frontieră.

Cele mai aglomerate puncte de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, au fost Nădlac II, cu peste 77.600 de persoane, Giurgiu, cu peste 38.100 de persoane şi Vama Veche, cu peste 19.100 de persoane.

„Având în vedere că a început minivacanţa de Sfânta Maria şi mulţi cetăţeni români călătoresc în afara graniţelor ţării, în perioada următoare se preconizează, de asemenea, o creştere a traficului în punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria. Astfel, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera naţională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate”, a arătat sursa citată.

În ceea ce priveşte cetăţenii ucraineni, 12.465 au intrat în România în cursul zilei de vineri (în scădere cu 3,08% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 12.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.911.688 cetăţeni ucraineni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare