Poliţia de Frontieră: 8.964 de cetăţeni ucraineni au intrat în România joi, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă

Poliţia de Frontieră a anunţat că 8.964 de cetăţeni ucraineni au intrat în România joi, în scădere cu 0,9% faţă de ziua precedentă.

„În data de 26.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 92.902 de persoane, dintre care 8.964 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 0,9% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.168 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 937 cetăţeni ucraineni (scădere cu 15,1%)”, a transmis, vineri, Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize (24 februarie), până în 26 mai, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.037.305 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.071.834 ucraineni.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, a arătat sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare