Poliţia de Frontieră: Amenzi de peste 23.000 de lei, în ultimele 24 de oră

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 63 fapte ilegale – 14 infracţiuni şi 49 contravenţii – săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Totodată au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.500 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 23.800 lei, a informat duminică Poliţia de Frontieră.

Nu s-a permis intrarea în ţară pentru 5 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 4 cetăţeni români din diferite motive legale.

În data 23.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 37.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu
peste 18.900 mijloace de transport (din care 12.400 automarfare).

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată, prin cele 11 puncte de frontieră, de aproximativ 25.400 de persoane şi 12.400 de mijloace de transport (7.300 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.500 de persoane cu 6.700 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 5.687 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I – 3.491 (din care 1.475 pe jos), PTF Borş – 1.296, PTF Petea – 363, PTF Nădlac II – 413, PTF Vărşand – 34 etc.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare