În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 155.000 persoane, cetăţeni români şi străini, a informat miercuri IGPF.
Dintre aceştia, aproximativ 74.100 de persoane au trecut pe sensul de intrare, 80.900 pe cel de ieşire din ţară şi peste 39.700 mijloace de transport, dintre care aproximativ 17.400 pe sensul de intrare şi 22.300 pe sensul de ieşire din ţară.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 27 fapte ilegale (15 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Totodată, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 74.250 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.310 lei;
IGPF a mai precizat nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 12 cetăţeni români din diferite motive legale.
„Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp”, a menţionat comunicatul IGPF.