Poliția de Frontieră: Urmăriri în trafic și focuri de armă pentru a confisca peste 26.000 de pachete cu ţigări de contrabandă

În ultimele 48 de ore, în urma unor ample acţiuni desfăşurate la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei pe linia combaterii contrabandei, poliţiştii au confiscat peste 26.600 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, potrivit unui comunicat de presă.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 311.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar un autoturism de teren în valoare de 9.500 lei folosit în activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Un caz semnificativ s-a înregistrat în data de 19 octombrie, când la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina a fost declanşată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 13.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre localitatea Straja, mai multe colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbaţii au observat echipajul au abandonat coletele şi au fugit.

„Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul statului vecin.

Au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră. La faţa locului au fost descoperite 24 de colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.750 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană”, transmite IGPF.

Ţigările, în valoare de 149.175 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

În data de 20 octombrie, în jurul orei 06.00, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, lucrătorii noştri au acţionat pentru reţinerea pe raza localităţii de frontieră Lupcina a unui autovehicul marca Mitsubischi Shogun despre care se deţineau date că transportă o cantitate însemnată de ţigări, provenită din contrabandă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea autoturismului în cauză, însă şoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-şi deplasarea în mare viteză.

„Drept urmare, pentru indisponibilizarea autovehiculului s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, precum şi spre pneurile maşinii, conform prevederilor legale, însă nici de această dată conducătorul auto nu a oprit, iar ulterior a abandonat autoturismul şi a fugit.

În continuare, s-a luat măsura conducerii maşinii cu ţigări la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar în urma inventarierii coletelor din vehicul s-a constatat că acestea conţin 6.999 de pachete cu ţigări, în valoare de 81.888 lei”, mai spun polițiștii de frontieră.

În cauză, se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au executat două acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, în urma cărora au descoperit în apropierea frontierei de stat pe direcţia localităţii Ulma, mai multe colete cu ţigări care conţineau cantitatea de 6.860 de pachete cu ţigări în valoare totală de 80.262 lei.

În cauză, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi tragerii la răspundere a acestora.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare