Poliția Locală: Peste 200 de proprietari de animale din Bucureşti, amendaţi de la începutul anului

Poliţia Locală Bucureşti a amendat, de la începutul anului, peste 200 de proprietari de animale, fie pentru că nu au sterilizat sau nu au microcipat animalele, fie pentru că le-au lăsat nesupravegheate, anunță News.ro. 

 

”Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti continuă activităţile de identificare şi sancţionare a posesorilor de animale de companie care nu respectă normele ce reglementează asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare a acestora. Acţiunile îi vizează, mai ales, pe deţinătorii de câini de rasă comună din Capitală care nu îşi microcipează animalele de companie, nu le înregistrează în RECS şi nici nu le sterilizează – fapt care poate favoriza abandonul lor în stradă, în detrimentul siguranţei cetăţenilor şi a igienei publice”, a transmis, miercuri, Poliţia Bicală Bucureşti.

Sursa citată a precizat că, în primele trei luni ale acestui an, poliţiştii locali ai Serviciului Poliţia Animalelor au depistat şi sancţionat 205 de deţinători de animale de companie care au încălcat obligaţiile legale din domeniul protecţiei animalelor.

”140 dintre posesori au fost amendaţi pentru că nu au asigurat microciparea şi sterilizarea patrupedelor, conform O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Valoarea sancţiunilor pentru nesterilizare şi nemicrocipare a fost de 45.000 de lei. Restul amenzilor au fost aplicate pentru neasigurarea condiţiilor de deţinere, abandon sau punerea în pericol a siguranţei cetăţenilor prin lăsarea fără supraveghere a animalelor pe timpul plimbării acestora în spaţiile publice”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit poliţiştilor locali, cuantumul total al sancţiunilor aplicate în primele trei luni ale acestui an a fost de 70.300 de lei.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare