Poliţia Română: 350 de persoane dispărute sau urmărite au fost depistate

Poliţia Română a anunțat că 350 de persoane dispărute sau urmărite au fost depistate de poliţişti, în perioada 28 ianuarie – 3 februarie, precizând că din cele 265 de persoane dispărute, 176 sunt minori.

În perioada 28 ianuarie – 3 februarie a.c., în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situaţia a 85 de persoane urmărite la nivel naţional. Dintre acestea, 61 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 11 aveau mandate de arestare preventivă, a transmis Poliţia Română.

”Faţă de 11 persoane au fost emise mandate europeane de arestare, iar pentru alte 2 au fost dispuse sentinţe de internare în unitaţi medicale de specialitate”, potrivit sursei citate.
De asemenea, în perioadă menţionată, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale, au fost depistate 265 de persoane dispărute, 176 fiind minori, precizează Poliţia Română.

Direcţia de Investigaţii Criminale organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi cea de identificare a cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare