Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a susținut, joi, pe Facebook, că cea mai vizibilă structură a ministerului Afacerilor Interne, Poliția Română, și-a prezentat astăzi bilanțul activității pe anul 2021.
”Cele două secole de existență și de tradiție îndelungată obligă Poliția Română la un nivel ridicat de profesionalism și la o conduită ireproșabilă.
Răspunderea pe care o are această structură – prin angajații săi – față de cetățeni și societate este imensă și, de aceea, trebuie să găsească cele mai bune metode pentru a se ridica la înălțimea așteptărilor.
În cadrul activității de bilanț au fost prezentate rezultate bune, dar și angajamente serioase pentru activitatea viitoare”, se arată pe pagina de Facebook a lui Bode.
Ministrul Afacerilor Intene a adăugat că cifrele arată o activitate susținută, cu rezultate notabile, dar astfel de statistici nu trebuie să fie liniștitoare pentru nimeni.
“În mesajul pe care l-am adresat cu această ocazie am solicitat mai multă asumare a proiectelor de management, a obiectivelor și a întregii activități desfășurate.
Anul trecut s-au făcut pași importanți pe mai multe direcții cu scopul de a crește performanța și eficiența activității Poliției: s-au luat măsuri radicale pentru îmbunătățirea procesului educațional, s-a demarat procesul pentru punerea în aplicare a concepției privind reducerea deficitului de personal, s-au înființat structuri funcționale de pregătire profesională la nivelul fiecărui inspectorat județean de poliție, s-au declanșat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere pentru a reduce cât mai mult cazurile de împuternicire etc.
Dar cel mai sensibil palier rămâne cel al schimbării de mentalitate și de adoptare a unei abordări moderne, adaptate contextului și problematicilor.
Am accentuat totodată faptul că în sistem trebuie să își găsească locul doar acei angajați care fac față rigorilor profesionale și care se ridică la nivelul așteptărilor cetățeanului.
Aceasta este o condiție esențială a modernizării instituționale și un imperativ al asigurării siguranței cetățenilor!
Polițiștii nu trebuie să uite că sunt permanent în serviciul public! De aceea, relația cu cetățeanul trebuie să fie bazată pe legalitate și profesionalism.
Am atras atenția că este nevoie de mai multă implicare pentru a forma generațiile de polițiști într-o cultură a integrității și a responsabilității, a respectului față de lege și față de cetățeni.
Când spui MAI – în mentalul celor mai mulți cetățeni – spui Poliție, de aceea activitatea acestei structuri va fi permanent sub lupa societății.
Îi îndemn pe toți cei care îmbracă uniforma de polițist să se ridice la înălțimea devizei “Siguranță și încredere”.
Doar în acest mod va fi apărat prestigiul instituției iar cetățenii și societatea ne vor fi alături”, a conchis Bode.