Politicieni români, la Kiev: Atrocitățile sunt greu de descris în cuvinte

Mai mulți aleși USR s-au aflat timp de trei zile în regiunea Kiev, alături de alţi aleşi din 11 state europene, este vorba despre deputaţii Filip Havârneanu şi Diana Stoica, precum şi europarlamentarul Vlad Gheorghe. La Kiev a avut loc și semnarea memorandumului de susţinere „Declaration of Unity for European Ukraine”.

„Am mers ca să susţinem poporul ucrainean de la faţa locului, nu de la distanţă. Mi-e greu să găsesc cuvinte pentru a descrie atrocităţile pe care le-am văzut”, a afirmat deputatul USR Diana Stoica, potrivit unui comunicat de presă transmis de USR.

Memorandumul de susţinere „Declaration of Unity for European Ukraine” prevede asigurarea sprijinului material pentru ca Ucraina să facă faţă agresiunii Federaţiei Ruse, reconstrucţia oraşelor distruse, dar şi acordarea de sprijin umanitar şi judecarea tuturor crimelor de război comise de la începutul conflictului.

Cei trei politicieni USR s-au deplasat şi la Bucha şi Irpin, oraşe afectate grav în acest război.

Deputatul USR Filip Havârneanu a scris pe Facebook că drumul delegaţiei române a durat în total peste 20 de ore şi că „doar echipamentul său de protecţie a cântărit 20 de kilograme”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare