Polițist, surprins în timp ce fura cumpărături în valoare de 52 de lei, dintr-un magazin

Un poliţist a fost prins de paznicul unui magazin din comuna Şelimbăr în timp ce încerca să plece de la cumpărături cu produse în valoare de 52 de lei pe care nu le-a achitat, fiind acuzat în prezent de furt, a anunţat joi seara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Elena Welter.

„La data de 31 mai a.c., în jurul orei 17.30, agentul de pază al unei societăţi comerciale, de pe raza localităţii Şelimbăr, a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a surprins un client care ar fi încercat să iasă din magazin fără a achita produse în valoare de 52 de lei. La faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr care au identificat persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţei Municipiului Sibiu, aflat în timpul liber”, a precizat Elena Welter.

Potrivit sursei citate, în prezent poliţistul acuzat de furt este cercetat şi disciplinar.

„La nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Menţionăm, de asemenea, că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţistul în cauză în vederea documentării şi stabilirii situaţiei de fapt”, mai susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare