Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial Poliţiei de Frontieră Dolj, în cooperare cu poliţiştii de frontieră bulgari, au depistat în urma unui control efectuat în cadrul unei acţiuni de tip BLITZ desfăşurate pe DN56, un cetăţean bulgar urmărit internaţional şi o minoră care au încercat să intre în România folosind documente de identitate aparţinând altor persoane.
În data de 3 iunie 2026, în jurul orei 20.40, poliţiştii de frontieră doljeni au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar. La verificarea documentelor prezentate de doi pasageri, o persoană de sex masculin şi una de sex feminin, cetăţeni bulgari, au fost constatate neconcordanţe între fotografiile din documente şi fizionomia persoanelor controlate.
În urma verificărilor suplimentare, s-a stabilit că documentele prezentate erau autentice, însă aparţineau altor persoane. Cei doi au declarat că au recurs la această metodă pentru a ajunge în Germania, la membrii familiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că pe numele bărbatului era emis, de autorităţile din Bulgaria, un mandat european de arestare pentru trafic de droguri.
De asemenea, cercetările au stabilit că persoana de sex feminin este minoră şi figura ca persoană dispărută, din octombrie 2025, fiind dispuse măsurile legale pentru preluarea acesteia de către reprezentanţii DGASPC Dolj.
Cetăţeanul bulgar a fost predat lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, în vederea continuării procedurilor legale.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Acţiunea a beneficiat de cooperarea eficientă dintre structurile naţionale şi schimbul de informaţii realizat prin canalele de cooperare poliţienească internaţională, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, contribuind la creşterea nivelului de siguranţă.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu desfăşoară zilnic, împreună cu celelalte instituţii abilitate, acţiuni ferme în întreaga zonă de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale, precum şi pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a asigura un climat de siguranţă şi pentru a oferi sprijin cetăţenilor şi participanţilor la trafic, în orice situaţie.



