Polițiștii pregătesc mitinguri anti-guvernamentale la care să participe cel puţin câteva mii de oameni

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) intenţionează să organizeze, în luna ianuarie, mitinguri anti-guvernamentale la care să participe cel puţin câteva mii de oameni, în semn de protest faţă de faptul că salariile poliţiştilor nu au fost majorate conform legii în 2021 şi nici nu sunt perspective ca acestea să fie majorate conform legii în 2022, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei sindicale, Marius Ionescu.

„Noi observăm, din discuţiile care au avut loc între partidele care par să dea noul Guvern, faptul că şi în anul care vine vom avea parte de îngheţ pe linie, adică şi la anul vor fi îngheţate salariile, vor fi îngheţate pensiile civile şi militare – noi avem (în SNPPC, n.r.) şi pensionari civili şi pensionari militari, practic şi în cazul pensiilor civile acea majorare de aproximativ 10% nu înseamnă altceva decât acoperirea inflaţiei. (…) Legea 153/2017 a avut un calendar de aplicare etapizată. În acest calendar de aplicare etapizată, noi, poliţiştii, am fost săriţi din schemă începând cu anul 2020. Adică de anul trecut, de la sfârşitul anului, ni s-a comunicat faptul că majorarea care trebuie să se dea, de un sfert în fiecare an, nu ni se mai dă anul acesta. Observăm că inclusiv la anul, cei care negociează acum Guvernul nu fac nicio referire (la majorare, n.r.). (…) E o lege care trebuia să ni se aplice. La alte categorii profesionale s-a aplicat, la noi nu s-a aplicat. Anul acesta avem a doua restanţă, a doua creştere pe care trebuie s-o avem. (…) Drepturile pe care noi le revendicăm sunt drepturi legale. Noi poliţiştii, şi personalul contractual de la noi din sistem, militarii, am rămas printre ultimii care nu am fost puşi în grila de salarizare şi nu este corect ca unor categorii de bugetari să le aplici grila de salarizare în momentul în care ai stabilit o grilă de salarizare, iar pe alţii să-i amăgeşti şi să-i plimbi cu zăhărelul ani de zile. Nici anul trecut nu au respectat legea (privind salarizarea în 2021, n.r.) şi nu ne-au respectat drepturile şi am fost discriminaţi din acest punct de vedere, am fost uitaţi, motiv pentru care noi am ieşit constant în stradă, nici anul acesta se pare că nu vom primi nimic din drepturile care ni se cuvin (pentru 2022, n.r.), conform legii şi prin comparaţie cu alte categorii de bugetari care au fost puşi în grilă”, a afirmat Marius Ionescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare