Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au prins 728 de infractori în doar 6 zile

În perioada 3 – 9 noiembrie 2023, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 728 de persoane, 65 de autovehicule și 51 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, se transmite într-un comunicat.

Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 524 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români au pus în aplicare 15 mandate europene de arestare, au depistat 74 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 199 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 12 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 33 de documente, fiind găsite 59 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 204 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 14 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 21 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 13 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 13 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 18 documente și 6 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare