Politologul Cristian Preda: Vom avea o mare surpriză la prezidenţiale, un preşedinte care va schimba ţara în bine

Politologul Cristian Preda a afirmat duminică în ultima zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest că vom avea o mare surpriză la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, susţinând că românii ar urma să se îndrepte spre „un preşedinte care va schimba în bine”, scrie Agerpres.

„De fapt, democraţiile trăiesc atâta vreme cât există şi optimişti. Trebuie să fim sceptici, critici în viaţa de zi cu zi, dar trebuie să fim optimişti pe termen lung, pentru că, de la Spinoza la Popper, democraţia trăieşte cu un dram de optimism. Eu cred că şi anul acesta, ca şi în 1996, ca şi, din păcate, în 2000, ca şi în 2004 şi în 2014, vom avea o mare surpriză la prezidenţiale. Vom avea un preşedinte care va schimba în bine. O spun cu optimism şi o spun ţinând seama că suntem la 18 ani aproape de la intrarea în Uniunea Europeană. Faptul că o întreagă generaţie, care acum ajunge să voteze, a trăit doar în Uniunea Europeană, a schimbat în mod profund modul de a vedea lucrurile şi modul de a vedea politica”, a spus Preda la dezbaterea „Cu ce se ocupă un preşedinte de ţară?”.

Politologul, care a arătat că România are nevoie în 2024 de un preşedinte „harnic, moderat şi darnic”, a susţinut că partidele „nu traduc” suficient de bine, sau traduc foarte prost, aceste schimbări profunde în societate.

„Şi eu sunt convins că vom avea o surpriză şi peste o săptămână. Cei care îşi propuneau să confirme la urne o dominaţie cu absolută vor mânca bătaie. Veţi vedea la scorul politic la alegerile europene şi la alegerile pentru Consiliile Judeţene, veţi vedea mari surprize. Am o convingere clară în această privinţă. Iar asta va da un un tip de dinamică lunilor următoare, care va face că vom avea la Preşedinţie un om la care nu se gândeşte prea multă lume în acest moment. Şi va fi, sunt convins, o surpriză în sensul bun, aşa cum au fost marile schimbări şi în 1996 şi în 2004 şi în 2014”, a opinat Preda.

Potrivit preşedintelui Expert Forum, analistul Sorin Ioniţă, pentru care nu contează cine e preşedintele României atâta timp cât rămâne ancora occidentală puternică, la Prezidenţialele din această toamnă vom asista la „o situaţie foarte bizară”.

„Vedeţi că avem non-campanie de fapt, cel puţin deocamdată. Şi nişte, mă rog, există o tendinţă şi asta e foarte serioasă de închidere a terenului de joc şi de migraţie către un regim (…) nu chiar atât de piramidal ca în Ungaria, Doamne fereşte, nu zic Rusia sau Turcia, dar de a închide spaţiul de joc, de a spune oamenilor că ‘staţi, că tot noi, că va fi o continuitate de decenii’. Să sperăm că crapă, pentru că Dumnezeu a avut a ţine mâna pe ţara asta. Şi aţi văzut în câte şiruri de alegeri pregăteau ei mari scheme, erau pe cei mai mari cai, aveau toate armatele, aveau majorităţi super, aşa, şi totul s-a răsturnat, pentru că au sărit prea tare în partea ailaltă şi au speriat lumea. Să vedem, nu ştim. Imprevizibilul de câteva ori a scos ţara asta din direcţia în care în care era planificat să meargă. Să sperăm că se întâmplă iar şi că totuşi rămâne ancora occidentală puternică şi că nu avem şocuri mai mari în regiunea noastră. Pentru că, vă spun, cu patrioţii noştri, slabă nădejde. Ei pleacă primii”, a spus Sorin Ioniţă.

Filosoful Gabriel Liiceanu, pentru care contează agenda, programul politic al candidaţilor, a declarat că faptul că unii dintre candidaţii actuali „nu au o coerenţă politică ceea ce arată descalificarea profesiei de politician în România”.

„Primiţi şi dumneavoastră, cum primesc şi eu, în cutia poştală, la infinit, chestii. Ce credeţi că scrie pe ele? Sunt în sectorul 5. Zice: ‘sunt arhitect, sunt un arhitect bun, care pot să fac multe pentru Sectorul 5’ Ce dacă eşti arhitect? Şi ce garanţie că, fiind arhitect, mă vei sluji ca primar? Altul îmi spune că este avocat de clasă. Ce dacă e avocat? Pe mine mă interesează să-mi spună ce poate face pentru mine, nu ca avocat, ci ca primar. Observaţi. E o confuzie totală. Faptul că nu au o coerenţă politică arată descalificarea profesiei de politician în România. Şi aici, vă spun, nu e altceva de făcut decât să ne îndreptăm spre cei care au dovedit că pot să facă ceva. Pentru că promisiuni…. Comunismul s-a născut pe promisiuni mincinoase, a făcut promisiuni, a ajuns la putere, proştii au căzut în plasa lui şi au sfârşit prin a omorî 100 de milioane de oameni, având la începutul trebii promisiuni minunate”, a spus Liiceanu.

Dezbaterea a prilejuit şi lansarea cărţii „Ce vrem de la preşedintele ţării? Ghid civic pentru alegătorii români”, apărută la Editura Humanitas, avându-i ca autori pe Cristian Preda, Ciprian Mihali, Sorin Ioniţă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare