Ponta, ATAC DUR la colegul Tudose: Este greşeala mea că am lăsat de la mine să treacă toate trădarile şi ticăloşiile la adresa noastră!

Liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmat luni că europarlamentarul partidului Mihai Tudose a trădat şi a negociat atât cu PSD cât şi cu PNL.

  • “Dacă vă puneaţi întrebarea cine este “negociatorul” cu PNL – tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda în timpul săptămânii să plece înapoi la PSD şi cu Ludovic Orban în weekend să votăm cu PNL!

Cel pentru care am muncit toţi să ajungă la Parlamentul European – şi care ne-a minţit în faţa pe toţi că nu merge, doar candidează să ajute lista! Cel pentru care am cedat mandatul meu câştigat pe lista Pro Romania!

E bine că măcar separăm apele, dar este greşeala mea că am lasat de la mine să treacă toate trădările şi ticăloşiile la adresa noastră! Mergem mai departe – mai puţini dar fără vânzători!”, a scris Ponta pe Facebook.

El a susţinut că “Mihai Tudose a descoperit acum grija faţă de guvernare – tocmai el care a fugit de la Guvern de frica lui Dragnea şi l-a lăsat pe premierul Japoniei singur prin Bucureşti”.

“Şi tocmai el care a zis că rămâne alături de noi să lupte în Parlamentul României şi a plecat imediat la Bruxelles pentru 5 ani cu voturile noastre! Este corect să nu votăm un Guvern nelegitim, neprofesionist, instaurat cu metodele folosite de Traian Băsescu în Decembrie 2009 – şi care va genera un dezastru în 2020 exact cum a fost în 2010!

Nu am votat Guvernul “Cioloş” şi mi-am asumat toate riscurile – aşa voi face şi acum! Pro România trebuie să fie un proiect politic pe termen lung, cu adevarat modern şi social democrat. Nu voi lăsa ca această construcţie să fie folosită ca un vehicol de adus la Putere PNL şi Ludovic Orban! Chiar dacă acum Pro România este sub un atac total – vom rezista şi vom fi mai buni şi mai puternici!”, a conchis Ponta.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare