Fostul premier Victor Ponta, lider al Pro România, a lansat pe pagina de soclaizare un atac dur la guvernarea PNL pe care o acuză de „ticăloșie„, aceasta fiind motivul principal pentru care nu vom avea Autostrada Comarnic – Brașov.
- „Bâlbe + minciuni + date false + incompetență + ticăloșie = NU o să avem Comarnic – Brașov în următorii 6 ani (în varianta cea mai optimistă ).
În anul 2014 am terminat absolut toate procedurile tehnice și financiare (inclusiv acordul BEI și BERD) și trebuia să semnăm Contractul de execuție cu trei companii europene care au realizat zeci de mii de kilometrii – Vinci + Strabag + Aktor / termen de execuție era iunie 2018. Traian Băsescu ne-a făcut sesizare la DNA , Doamna Kovesi a deschis un dosar pe vorbele lui Băsescu , evident că nu au găsit absolut nimic illegal, dar au închis dosarul după 2015 când am demisionat. Klaus Iohannis a spus și el (luând de bune ce se văicărea madam Gorghiu la televizor ) că nu se poate face proiectul până nu se pronunță DNA dacă a fost ceva illegal„, a scris Ponta pe Facebook.
El a adăugat că toate studiile tehnice internaționale și auditate au arătat un cost total (proiectare, exproprieri, execuție, finanțare) de 1,8 miliarde euro.
„Cine spune că o face cu 1 miliard MINTE. Autostrada Comarnic – Brasov NU este eligibilă la fonduri europene (argumentul a fost că aveam în toatal 4 miliarde euro pentru autostrăzi alocați deja la Pitești – Sibiu și Iași – Târgu Mureș (care costă împreuna cam 10 miliarde), și că singurul segment unde se pot recupera banii din PPP este Comarnic – Brașov.
Cine spiune că face Comarnic – Brașov din bani europeni MINTE, cine spune că face Comarnic – Brașov din bani de la buget MINTE (proiectul înseamnă aproape 1% din PIB și intră imediat după semnare pe deficit ESA. La ce deficit are deja România, Comisia Europeană nu va aproba așa ceva„, a afirmat fostul premier.
El a mai spus că, prin „Ordonanta stupidă„ adoptată de Guvernul “Orban” s-au anulat absolut toate procedurile făcute până acum.
„Dacă nu le plăcea ceva trebuiau doar să facă un update în maxim 60 de zile. Acum toate procedurile trebuie reluate de la zero. (…) Din cauza prostiei și ticăloșiei lui Băsescu, Gorghiu, Dragnea, Dăncila și acum Orban în cazul cel mai fericit se va circula pe Autostrada Comarnic – Brașov peste 6 ani din această zi, iar oamenii care stau in trafic îi votează tot pe cei de mai sus!„., a concluzionat liderul Pro România.