Ponta, despre desemnarea lui Orban: Iohannis face ce a făcut Băsescu/Va fi rău pentru toţi

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că decizia lui Klaus Iohannis de a-l desemna candidat pentru funcţia de premier pe Ludovic Orban, este  neconstituţională, afirmând că şeful statului merge pe urmele fostului preşedinte Traian Băsescu.

„Problema principală e că acest premier pe care îl propui nu are deloc sprijin parlamentar. Şi PNL a anunţat că nu îl suştine. Suntem într-o situaţie fără precedent, un premier pe care nu îl susţine nimeni, ceea ce cred că e împotriva principiilor constituţionale”, a declarat preşedintele Pro România, Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat că preşedintele Klaus Iohannis urmează exemplul lui Traian Băsescu, ceea ce va genera o criză prelungită.

„(…) e foarte clar că nu vom avea alegeri anticipate. (…) În final, o să ne coste pe toţi foarte mult o criză prelungită. Repetăm greşeala din 2009 şi probabil o să repetăm şi efectele pe care oamenii nu le-au uitat. Domnul Iohannis face acum exact ce i-a făcut domnul Băsescu în 2009. Va fi rău pentru noi toţi”, a adăugat Ponta.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare