Președintele PRO România Victor Ponta spune că din acest moment funcționarea Guvernului României este complet blocată și invocă șapte motive în acest sens.
„Conform legii NIMENI nu poate să semneze documente oficiale în locul unui ministru desemnat prin decret prezidențial-nimeni nu poate să delege atribuții unui secretar de stat în lipsă ministrului-prin faptul că nu există un decret prezidențial emis de Klaus Iohannis pentru numirea unui ministru titular sau măcar interimar NU se mai poate semna de către nimeni ( Prim Ministrul nu poate să numească interimari-doar să îi propună Președintelui)!
Am fost Prim Ministru, ministru în 2 guverne și secretar general al Guvernului-știu exact despre ce vorbesc ( lăsați urechistii și parerologii care vin la tv ):
1. Guvernul nu poate să adopte nicio Ordonanța de urgență fără avizul Ministrului Pentru Relația cu Parlamentul ( care de azi nu mai există)
2. Guvernul nu poate să adopte nicio Hotărâre de Guvern în domeniul Mediu sau Energie, sau în alt domeniu care afectează însă și Energia și Mediu în lipsă avizului celor doi titulari ai portofoliilor guvernamentale
3. Guvernul nu poate să susțină în față Parlamentului niciun proiect de lege neavând Ministru pentru Relația cu Parlamentul
4. Ședințele de Guvern nu pot să aibă loc în absența celor 3 miniștri ( sau a secretarilor de stat desemnați în mod expres de către miniștrii de resort)-ceea ce nu mai este posibil de azi
5. Cele 3 ministere nu mai pot să plătească facturile pentru cheltuieli curente, salarii și nici să aprobe deciziile instituțiilor și societăților din subordine ( mai ales la Energie și Mediu asta înseamnă probleme de siguranță națională)
6. Din 12 Septembrie și Ministerul de Interne rămâne fără ministru și se află în situația de la punctul 5
7. Alocarea banilor din PNDL și a celor din Fondul de Rezervă ( având nevoie de Hotărâre de Guvern) este blocată
Guvern blocat într-o perioadă de criză înseamnă prăbușirea țării în haos! Trebuie venit chiar luni în Parlament pentru a cere votul pentru restructurare-dacă nu se obține trebuie imediat demisia/demiterea întregului Guvern și investirea unuia nou !
În această situație de criză fără precedentă ne uităm cum “Femeia între femei, Savantul de renume mondial, Mamă națiunii …. “tovarășa …. scuze Doamnă Dăncilă , însoțită de bodyguarzii Mihai și Eugen și de baronii “mitici” se scălda liniștiți în apele Mării Negre și vorbesc despre trădători, agenturi străine și despre poporul care îi iubește / că Elena și Nicolae la Târgoviște! Noi însă trebuie să facem mai mult-și mai repede!”, a scris Ponta, pe Facebook.
Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcție a miniștrilor ALDE