Victor Ponta a reacționat, după datele emise de Institutul Național de Statistică. Potrivit informațiilor, România a ajuns în pragul crizei economice, fiind înregistrat un record negativ al indicatorilor care arată starea economiei. PIB a înregistrat o scădere cu 1,7% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, scrie gandul.ro.
Victor Ponta a notat un mesaj pe Facebook prin care analizează scurt datele furnizate de INS, spunând că „nu le-a fost bine românilor în 2026 nici până la moțiunea de cenzură”.
„Se audeeeee? Alooooo! Arde casa!!!! Haideți cu Guvernul — dar cu unul care știe economie, nu doar PR! Deci NU le-a fost bine românilor în 2026 nici până la moțiunea de cenzură — doar „propagandiștilor” le este bine mereu, pentru că ei câștigă în euro, fac cumpărături în străinătate și nu plătesc impozite!”, a notat Victor Ponta, astăzi, pe Facebook.
Potrivit datelor INS, Produsul Intern Brut al România a scăzut în primul trimestru din 2026 cu 1,7% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Evoluția negativă vine după intrarea economiei în recesiune tehnică la sfârșitul anului trecut, după două trimestre consecutive de contracție. În trimestrul al patrulea din 2025, PIB-ul a fost cu 1,9% mai mic față de trimestrul anterior, după o scădere de 0,2% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea.



