Preşedintele Pro România Victor Ponta, a declarat, duminică seara, că PNL ar putea lua în calcul să organizeze alegerile pe durata stării de alertă, afirmând că PNL ar încerca să obţină un rezultat mai bun.
„Eu cred că este posibil ca domnul Orban şi PNL-ul să dorească să facă alegeri în stare de alertă, ca mulţi oameni să fie speriaţi, să nu iasă din casă cei mai în vârstă şi atunci să considere ei că o să obţină un rezultat mai bun dacă sperie oamenii şi îi ţin în casă la alegeri. Asta cred că este marea lor strategie, dar e o strategie greşită, împotriva intereselor românilor „, a declarat Victor Ponta, în direct la România TV.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, vineri, că a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor din acest an și propune ca acestea să se desfășoare în 27 septembrie.