Ponta nu exlude o alianţă cu PSD, dar spune că deocamdată discuţiile sunt premature: „Depinde doar de ei”

Liderul Pro România, Victor Ponta, nu exclude o alianţă cu PSD în teritoriu, în perpectiva alegerilor locale, dar spune că deocamdată discuţiile în acest sens sunt premature.

  • El a precizat la Parlament că nu a discutat cu noul preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, a declaarat care nu exclude alianţe cu Pro România în teritoriu pentru alegerile locale.

„Nu am avut o discuţie şi cred că e prematur. (…) Când eram toţi împreună, în 2016, am câştigat foarte mult, după care din 2017 a început hăcuirea social-democraţiei, au început greşelile care au dus la eşecul din 2019. Depinde doar de ei. Noi ne ţinem de drumul nostru şi vrem să atragem oameni noi, tineri, au venit unii care nu s-ar fi înscris în PSD, să construim pentru 2024 o alternativă serioasă şi modernă”, a declarat Ponta.

El a salutat schimbarea conducerii la PSD; „Salut schimbările făcute la PSD. Acum cred că e necesar să facă schimbări de profunzime. (…) De fapt, din 2017, a început seria de greşeli, care sper că s-a terminat aseară. Cu atât mai bine, că suntem în Opoziţie şi Pro România şi PSD-ul”

Referitor la războiul cu Mihai Tudose, Ponta a amintit că i-a cedat mandatul de europarlamentar, condiţii în care „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare