Ponta: Pro România, proiect pentru încetarea stării de alertă

Pro România a depus la Parlament un proiect de hotărâre privind încetarea stării de alertă, a anunțat președintele formațiunii, Victor Ponta, invocând că starea de alertă a luat sfârșit pe data de 16 mai, iar Guvernului nu a trimis la Parlament o cerere de încuviințare pentru prelungirea acesteia.

”Grupul ProRomânia a propus pentru ședința de mâine (joi, 18 iunie – n.r.) a Parlamentului adoptarea unei Hotărâri care să constate încetarea de drept a Stării de Alertă / urmează ca Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să dispună!”, a anunțat Victor Ponta, pe Facebook.

Proiectul prevede că Parlamentul ”ia act de încetarea stării de alertă, astfel cum a fost instituită şi încuviinţată, potrivit dispoziţiilor legale, pe întreg teritoriul României” și constată ”încetarea de drept a tuturor măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei COVID-19”.

De asemenea, solicită Guvernului să prezinte Parlamentului, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial un raport complet privind epidemia COVID-19 pe teritoriul României, măsurile de prevenire şi combatere a efectelor epidemiei, efectele produse de măsurile aplicate, precum şi măsurile economico-sociale asociate stării de alertă şi efectelor epidemiei, potrivit proiectului de hotărâre depus de Pro România, în Parlament.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare