Ponta: Pro România va oferi o alternativă la Gabriela Firea și Nicușor Dan

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri seara că partidul său va avea un candidat la Primăria Capitalei, o alternativă faţă de Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, afirmând că numele acestuia, dar şi ale candidaţilor la primăriile de sector vor fi anunţate săptămâna viitoare.

„Pro România va avea candidaţi la Primăria capitalei, la primăriile de sector şi îi anunţăm săptămâna viitoare, probabil cu Robert Negoiţă. Ne-am unit forţele cu Robert. Pro România va avea un candidat care va oferi o alternativă faţă de domnul Nicuşor Dan şi doamna Firea. Pro România o să aibă candidat care va lua multe voturi de la Nicuşor Dan şi de la Gabriela Firea”, a declarat Victor Ponta, la TVR 1.

Victor Ponta a afirmat că nu a avut nicio negociere cu PSD.

„Nu am avut nicio negociere cu PSD. (…) Cu Marcel Ciolacu sunt absolut în regulă, dar restul din jurul lui nu vor să facă nicio alianţă, vor să piardă alegerile, ca să le câştige PNL”, a adăugat Ponta.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare