Ponta, proiect de lege: Guvernul să achiziționeze măști și să le distribuie oamenilor

Preşedintele Pro României, Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că va depuse, în Parlament, o lege prin care Guvernul va fi obligat să cumpere și să distribuie gratuit măști populației.

”Mâine, depunem proiect de lege, îl și aprobăm rapid, ca Guvernul României să achiziționeze măști și să le distribuie oamenilor. Oamenii nu au bani ca să cumpere măști, nu au de unde. E o discriminare și un abuz. Nu poți să le spui românilor: <<nu aveți voie să ieșiți din casă fără mască>>, dar nu se găsesc măști sau sunt foarte scumpe, ca la farmacia de la Huși a ministrului Sănătății. Statul român, prin UNIFARM, trebuie să cumpere măști direct de la producători, din China sau România, și să le distribuie, abia apoi să dea amenzi celor care nu poartă mască. Altfel, se va ajunge la speculă și la prețuri uriașe”, a declarat Victor Ponta, la România TV.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare