Ponta publică documentul referitor la interceptarea de către DNA a unui fost ministru

Liderul Pro Romania, Victor Ponta, a făcut public documentul referitor la supravegherea şi interceptarea de către DNA a fostului ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu.

Ilie Sârbu a fost interceptat în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2014, perioadă în care era şi liderul senatorilor PSD, dar şi socru al lui Victor Ponta – candidat la Preşedinţie.

Ponta ProRomania„În perioada campaniei electorale pentru Alegerile Prezidentiale din 2014 Ilie Sarbu (socrul meu, liderul Grupului PSD din Senat, omul politic de care eram in mod evident cel mai apropiat si care mă vizita acasă în fiecare seara) a fost supus de catre DNA unui proces tehnic de “interceptare a comunicaţiilor precum si supraveghere audio video si fotografiere” – evident că din 2014 până azi nu s-a mai efectuat niciun act de urmarire penală şi asa-zisul dosar penal a fost clasat în 2018. Nu are rost să mai discutam acum dacă este normal ca Laura Codruţa Kovesi şi un subordonat al ei au ştiut exact tot ce făceam eu în campania electorală/nici în ce mod au folosit acele informaţii/nici dacă acest lucru se poate întâmpla în SUA sau într-o altă ţară democratică fără ca autorii să păţească ceva (cazul “Watergate” a dus la demisia unui preşedinte american – la noi nu o să păţeasca nimic nici măcar agentul care a dus plicurile🤗)!”, a explicat  Ponta într-o postare pe Facebook.

El a arătat că problema de fapt se referă la viitor: „În 2019 se poate repeta fara probleme acest episod ( împotriva altui candidat la prezidenţiale) – în modificarile facute de Dragnea la Codul de Procedură Penală nu s-a schimbat absolut nimic de natură să prevină asemenea abuzuri în viitor!”

„Cred că România trebuie să lupte în continuare împotriva corupţiei şi a hoţiei publice care în 2018 a ajuns la cel mai grav nivel din 1990 şi a devenit într-adevăr instituţionalizată / trebuie facuta dreptate celor abuzaţi, trebuie sanctionaţi dur “portocalii şi uncheşeii” dar nu trebuie lăsaţi să scape nepedepsiţi hoţii care acum se dau şi ei “victime ale Statului Paralel” / şi trebuie făcute legi mai clare care să prevină în viitor aceste lucruri! Alături de colegii din #ProRomania vom lupta pentru aceste idei si principii în Justiţia din România!”, a mai adăugat fostul premier.

https://www.facebook.com/victor.ponta/

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare