Victor Ponta, candidat la alegerile din luna mai, a declarat luni pe B1 TV că eșalonul secund și celelalte niveluri inferioare din PSD și PNL nu îl susțin pe Crin Antonescu în cursa prezidențială, în ciuda votului dat de cele două partide în forurile interne pentru a-l desemna pe Antonescu drept candidatul comun al coaliției cu UDMR, scrie hotnews.ro.
Răspunzând la întrebările moderatorilor, fostul premier a spus că nivelurile inferioare primului eșalon din PSD îl susțin de fapt pe el în cursa prezidențială, nu pe Crin Antonescu. Întrebat dacă spune că PSD nu ar fi de fapt alături de Antonescu, Ponta a continuat: „Nici PNL”.
Mai departe, întrebat pe cine susține de fapt PNL, Victor Ponta a răspuns: „Pe Nicușor Dan”.
Întrebat încă o dată dacă PSD îl susține pe el, iar PNL pe Nicușor Dan, Ponta a confirmat, iar apoi a spus despre Crin Antonescu că „e candidatul UDMR”.
Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, „nu e de acord” cu această strategie.
„Pentru că normal că nu vrea să vin și eu să îi cer să plece din funcția de prim-ministru. Până la urmă, n-am de ce să mă supăr că nu mă susține”, a continuat Victor Ponta.
El a afirmat că „singura înțelegere” pe care a avut-o cu Marcel Ciolacu a fost aceea de a nu candida împotriva lui sau a unui alt membru PSD, pentru că „ne împărțim voturile aiurea”. Victor Ponta susține că a decis să se înscrie în cursă în momentul în care premierul i-a confirmat că el nu va candida.
Deputatul a menționat că după vizita efectuată în SUA i-a sunat și pe premierul Marcel Ciolacu, și pe președintele interimar Ilie Bolojan.
„Ce am văzut eu acolo n-avea nicio legătură cu modul de a face politică cu administrația Biden, cu care am lucrat, administrația Trump în primul mandat, total diferit, Obama. Deci eu i-am prins pe Obama, Trump și Biden, și acum Trump 2.0, cu o altă echipă în jurul lui, total altă echipă față de primul mandat, m-am întors de acolo și am zis, oameni buni, vine ceva, o schimbare (…), ceva ce n-am văzut niciodată, ori ne pregătim pentru schimbarea asta, ori ne calcă trenul. Ne-a călcat trenul și pe noi, și Europa e cam călcată de tren”, a mai declarat Victor Ponta.
Prin voturi interne, partidele coaliției de guvernare – PSD, PNL și UDMR – l-au desemnat pe Crin Antonescu drept candidatul lor comun la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025. Victor Ponta, care a obținut un mandat de deputat pe listele PSD la scrutinul parlamentar din 1 decembrie 2024, a fost exclus din partid în 12 martie 2025, după decizia de a se înscrie în cursa către Cotroceni.
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, i-a acuzat luni pe Marcel Ciolacu și PSD că „joacă la două capete”.